0 INFORMATII UTILE IN CRESTEREA IEPURILOR

Alegerea iepurilor pt.prasila:
1. - la 45zile - se aleg exemplarele sanatoase, cu greutate mare, corp lung, osatura si musculatura bine dezvoltata. Se tine cont si de performantele ascendentei, de prolificitate si capacitatea de alaptare.

2. - la 3luni - se aleg exemplarele care au ajuns la 50% din greutatea iepurilor maturi.

3. - popularea fermei - se realizeaza individualizarea materialului de reproductie prin aplicarea de crotalii, la femele in urechea stg. si la masculi in urechea dr.
Materialul de reproductie - trebuie sa fie insotit de certificat sanitar-veterinar, emis de medicul veterinar de circumscriptie, de certificat de calitate, emis de oficiul de selectie si reproducere din judet.


În programarea reproducerii într-o crescătorie de iepuri de casă, este necesar să posedăm câteva cunoştinţe elementare privind particularităţile reproducerii acestei specii. În acest context, trebuie să ştim că:

• iepuroaicele manifestă călduri tot timpul anului;

• în ovarele iepuroaicelor, există permanent foliculi pe cale de maturare, ovulaţia fiind provocată de actul montei;

• femelele în călduri sunt neliniştite, se agită în cuşcă, răscolesc aşternutul, îşi smulg părul de pe abdomen, fac cuib, stau întinse, au organele genitale externe de culoare roşu-aprins, introduse în cuşca masculului, acceptă monta;

• la tineretul femel, prima montă se realizează prin tatonare, după atingerea a 70-75% din greutatea de adult a rasei şi a vârstei optime (tabelul 1);

• la femelele multipare (care au fătat de mai multe ori), pentru programarea la montă, trebuie să se aibă în vedere: numărul de pui fătaţi şi înţărcaţi, starea de întreţinere şi vârsta;

• într-o crescătorie de iepuri, raportul între sexe este de un mascul la 9 femele;

• în vederea montei, femela se introduce în cuşca masculului (niciodată invers);

• după două monte consecutive (la interval de 10 minute între ele), iepuroaica se readuce în cuşca ei;

• masculii pot fi folosiţi la montă două zile consecutive, după care li se asigură o zi de pauză;

• diagnosticul gestaţiei, se poate face prin împerecheri de control la 5-6 zile de la montă, sau prin palparea abdomenului la 10-15 zile după împerechere;

• după o gestaţie de 30-31 zile, femelele fată între 1-12 pui, cu o greutate medie cuprinsă între 50-70 g;

• la 24 ore după fătare se face controlul cuibului, ocazie cu care se numără puii, se observă viabilitatea lor şi se elimină resturile placentare şi puii morţi;

• în funcţie de sistemul de creştere practicat, puii de iepure de casă se înţarcă la vârste cuprinse între 28-60 de zile.


Ritmul de reproducere

Pentru stabilirea ritmului de reproducere a iepurilor de casă într-o crescătorie, trebuie să ţinem cont de condiţiile de creştere asigurate (hrănire şi adăpostire) în cadrul acesteia.

Productivitatea iepuroaicelor dintr-o fermă, estimată prin numărul de pui înţărcaţi pe cuşcă şi pe an, depinde de intervalul între două fătări succesive, de numărul de pui la fătare şi de procentul de supravieţuire a puilor până la înţărcare.

După intervalul de timp între două fătări succesive, ritmul de reproducere poate fi:

• Ritmul de reproducere extensiv, este caracteristic crescătorilor care dispun de condiţii de hrănire şi adăpare precare şi se bazează pe realizarea a două fătări pe an, în urma cărora se obţin 12-18 pui înţărcaţi pe femelă. Un ciclu de reproducere este alcătuit din 30 zile de gestaţie şi 60 zile de alăptare. Cele două cicluri de reproducere însumează 180 zile pe an şi se derulează între 1 martie-15 septembrie.

• Ritmul de reproducere semiintensiv constă în realizarea a 3 fătări pe an, în urma cărora se înţarcă 26-28 pui/femelă. Intervalul între două fătări succesive este de 75 zile (30 zile de gestaţie şi 45 zile de alăptare). Cele trei cicluri de reproducere însumează 325 zile.

• Ritmul de reproducere intensiv se bazează pe realizarea a 4 fătări pe an şi obţinerea a 30-35 pui înţărcaţi/femelă. Durata unui ciclu de reproducţie este de 75 zile, iar femela este în activitate 300 zile/an.

• Ritmul de reproducţie foarte intensiv constă în obţinerea a 6 fătări/an/femelă şi a 36-48 pui înţărcaţi/an/femelă. Fătările au loc la interval de 60 de zile (30 zile de gestaţie şi 30 zile de alăptare), iar femela este în activitate 360 zile/an.

Metode de crestere

Ridicarea productivitatii iepurilor se realizeaza printr-un complex de masuri care au drept scop imbunatatirea calitativa si sporirea numerica a efectivilor.
Aceasta actiune initiata indeosebi in unitatile agricole, necesita o serie de lucrari tehnice legate de cresterea rationala a iepurilor. In mod obisnuit, prin crestere se intelege intregul complex de masuri legate de procesul de productie din zooteh-ie si anume: cunoasterea insusiriler productive ale raselor de iepuri, intretinerea si inmultirea lor, cresterea produsilor, furajarea si ingrijirea iepurilor adulti, ameliorarea raselor etc. Metodele de crestere se pot grupa astfel: cresterea in rasa curata (in stare pura); cresterea prin incrucisare; cresterea pe baza de linii (aceasta reprezinta o forma aparte).

Cresterea in rasa curata

Aceasta metoda se aplica in special in cadrul raselor amelioratoare si ameliorate. Inmultirea si perfectionarea rasei in acest caz se face fara amestecul altor rase. Se imperecheaza deci numai iepuri din aceeasi rasa, de exemplu: mascul (cf) Chinchilla cu femela (?) Chinchilla sau cf Uriasul belgian x j) Uriasul belgian.
Aceasta metoda de crestere se practica in crescatoriile care produc si difuzeaza la diversi crescatori iepuri de reproductie (prasila
Prin aceasta metoda de crestere se consolideaza si se pastreaza insusirile principale si caracterele specifice rasei respective. In aplicarea metodei sint cunoscute trei forme principale de imperechere: omogene, heterogene si inrudite.
Imperecherile omogene se practica intre exemplare cu caractere foarte asemanatoare, cu scopul de a obtine un material de reproductie de mare valoare. Imperecherile heterogene se fac intre exemplare care apartin aceleiasi rase, dar care se deosebesc prin unul sau mai multe insusiri morfo-productive, in scopul sporirii productiei.
Nu se admite imperecherea iepurilor cu defecte opuse in vederea nivelarii lor, deoarece „rau cu rau da si mai rau". Imperecherile consangvine (consangvinitatea) presupun imperecherea intre exemplare inrudite pina la gradul al V-lea. Dupa gradul de rudenie al exemplarelor imperecheate, consangvinitatea poate fi: strinsa, moderata si indepartata.
In consangvinitatea strinsa (incest) se imperecheaza tata cu fiica, frate cu sora etc. In consagvinitatea moderata se imperecheaza verii intre ei. In consangvinitatea indepartata, gradul de rudenie este mai larg. Practicarea consangvinitatii fara pricepere (mai ales cind iepurii imperecheati au o constitutie slaba), duce la pagube economice, manifestate prin anumite defecte: pro¬dusii au o constitute debila, rezistenta scazuta fata de asperitatile climei si agentilor patogeni, un procent mare de 'mortalitate etc.
De aceea, ea nu trebuie aplicata in crescatoriile de exploatare, ci numai in statiuni experimentale si in centre de elita (pentru pastrarea si intensificarea la urmasi sau descendenti a unor caractere dorite; pentru consolidarea anumitor calitati ereditare; pentru crearea unui material de prasila superior).
Sub acest aspect, con-sangvinitatea este considerata ca o metoda de reproduce secundara si chiar ca o metoda de ameliorare a raselor de iepuri. Ea este o arma cu doua taisuri, care trebuie minuita cu multa pricepere.
Consangvinitatea da rezultate bune numai cind se aplica un timp scurt, pe iepuri perfect sanatosi, cu o constitutie robusta si o vitalitate pronuntata. Cind se practica pe o durata mai mare si imperecherea se face intre iepuri cu o constitutie slaba si fara o ingrijire corespunzatoare, consangvinitatea duce la degenerare.

Cresterea prin incrucisare

Prin aceasta metoda se urmareste imperecherea iepurilor din rase diferite, in care caz produsii obtinuti nu sint de rasa curata, ci metisi sau „corci". Este metoda cea mai larg raspindita si se practica atit in crescatoriile personate, cit si in cele de exploatare sau de tip industrial, in care baza productiei o formeaza iepurele de carne.
Pentru a mari greutatea corporala si productia de carne la iepurii obisnuiti, acestia se incruciseaza cu exemplare din alta rasa si indeosebi de talie mare, cum este rasa belgiana (de exemplu: o Chinchilla x Uriasul belgian). Prin incrucisare se obtin produsi cu ereditate zdruncinata, adica cu o natura mai plastica, ce poate fi mai usor transformata si dirijata de om.
De aceea, metisii prezinta o serie de insusiri speciale, pe care iepurii din rasele cu¬rate nu le poseda. In general, ei se caracterizeaza printr-o talie mai mare, constitutie buna, vitalitate pronuntata, o mai mare putere de adaptabilitate, asimileaza mai bine hrana si se ingrasa mai economic decit iepurii din rasele curate.
Cu toate ca metisii nu au caractere exterioare si de productie constante (se pierd usor in generatiile urmatoare), totusi, in numarul lor mare, se pot gasi si exemplare care transmit destul de stabil caracterele lor prin ereditate. Aceste caractere pot fi inmultite prin consangvinitate, ( folosindu-se in crearea de rase noi. In vederea ridicarii pro¬ductiei de carne, scopul va fi atins numai atunci cind ie¬purele ameliorator provine dintr-o rasa selectionata si care poseda aceasta insusire.
De aceea, este necesar ca actiunea inceputa la noi in tara pentru organizarea de crescatorii sistematice, in vederea producerii si difuzarii de iepuri de prasila, sa fie 'mai mult sprijinita si incurajata, in sensul de a se infiinta si centre speciale de selectie.
Crescatorii de iepuri, de la care se contracteaza si achizitioneaza anual peste 500 tone carne de iepure, trebuie sa fie ajutati sa-si imbunatateasca matca cu reproducatori din rase curate. Se deosebesc mai multe forme de incrucisare: industriala, de absorbtie, de infuzie, de reintoarcere, multipla.
Incrucisarea industrials consta in imperecherea iepurilor din rase diferite in care se urmareste obtinerea de metisi pentru carne, cu o mai mare putere de ingrasare si mult mai prolifici. Ca rase amelioratoare se folosesc iepurii de talie mare (Uriasul belgian, Marele alb). Produsii obtinuti se valorifica la prima generate.

Incrucisarea de absorbtie

Incrucisarea de absorbtie se practica cu scopul transformarii unei rase locale neperfectionate, cu ajutorul unei rase amelioratoare. Procesul tehnic de absorbtie cuprinde trei etape: rasa locala se incruciseaza cu masculi din rasa ame¬lioratoare; metisii obtinuti se selectioneaza si cele mai bune iepuroaice se incruciseaza din nou cu masculi din rasa amelioratoare, insa neinruditi cu masculii de la prima incrucisare; iepuroaicele cele mai reusite din generatia a doua se imperecheaza din nou cu masculi din rasa amelioratoare.
Durata procesului de absorbtie este de 4—5 generatii si depinde de deosebirile mai mari sau mai mici dintre rasele respective.

Incrucisarea de infuzie

Incrucisarea de infuzie urmareste ameliorarea unui defect la o anumita rasa, cu ajutorul unei alte rase, care poseda insusirile dorite. Un astfel de exemplu il constituie incru¬cisarea rasei Chinchilla de talie mica cu Uriasul belgian, pentru formarea iepurelui Chinchilla mare de carne. In acest scop se alege un numar de femele din rasa Chinchilla, pe care le imperechem o singura data cu masculi din rasa Uriasul belgian.
Produsii rezultati se imperecheaza cu alti produsi din cadrul rasei respective, difuzindu-se astfel treptat insusirile in cadrul intregii rase. Aceasta incrucisare, care in final duce la obtinerea unor produsi mari de Chinchilla, nu atrage o transformare totala a rasei infuzate, ci numai o modificare in marirea taliei si greutatii corporale.

Incrucisarea de reintoarcere

Incrucisarea de reintoarcere se practica o singura data, numai la o singura generate, in cadrul raselor carora productia si prolificitatea mare le slabeste constitutia si le debiliteaza. De exemplu, daca iepuroaicele din rasa Albastrul vienez prezinta semne de degenerare, se reco- manda sa fie incrucisate fie cu iepuri belgieni, fie cu argintii care, de altfel, au contribuit la formarea rasei respective.

Incrucisarea multipla

Incrucisarea multipla consta in incrucisarea a doua sau mai multe rase. De exemplu, se incruciseaza Chinchilla cu Marele alb, dupa care, metisii rezultati in prima ge¬nerate (femelele) se incruciseaza cu Uriasul belgian. In felul acesta se obtin produsi sanatosi, rezistenti, cu o maturitate precoce si pot lua nastere grupe de iepuri cu insusiri economice superioare.

Cresterea pe baza de linii

Cresterea pe baza de linii reprezinta o forma organizata de aplicare a metodelor de crestere amintite (in rasa cu-rasa si prin incrucisari). Este forma cea mai avansata de obtinere a unor rase de iepuri perfectionate (ameliorate) si se poate aplica numai in crescatoriile de elita si in statiunile zootehnice experimentale.
Scopul urmarit consta in ameliorarea raselor de iepuri (consolidarea unor caractere ereditare de mare valoare) si prevenirea incestului (reducerea lui in limite moderate). Existenta liniilor si familiilor in cadrul raselor asigura reusita actiunii de ameliorare.
In crescatoriile de elita se practica asa-zisa „crestere in fa-milii de singe" si cu „linii de singe". Se urmareste retinerea si folosirea intensa la reproductie a iepurilor care prezinta anumite insusiri economice utile, iar imperecherea acestora (omogena si inrudita) se organizeaza in asa fel, incit sa se poata obtine o descendenta mai numeroasa care sa posede aceste calitati.
O familie de singe este formata din produsii care se trag din acelasi exemplar, fie mascul, fie femela.
Share on linkedin Share on facebook Share on twitter Share on email More Sharing Services